Întunecată, părăsită
Eu o priveam de sus din cer
Îndurerată, ostenită
Mireasa mea cu chip stingher.

Nedumerită și firavă
Doar ochii mei vedeau așa
Veșnic slăbită, dar suavă
Uitând cine-i femeia mea.

Dezamăgită, pedepsită
De a sa viață și de noi
Iubea tardiv, iubea sfiită
Cadavrul sorții noastre-n doi.

Neînțeleasă, neascultată
Ar fi rămas destinul meu
Oricât era de neîntrebată
Luptând să nu-mi fie clișeu.

Făr’ de păcat, lumină sfântă
Fuse cândva un ideal
Plecă umil, dar și tăcută
Nu orice coșmar e ireal…