BLOG

Social

Trebuie să pierzi de câteva ori ca să-nțelegi cu adevărat ceea ce ai. Cum te-ai bucura de vânt dacă nu ai fi …

De azi și pentru totdeauna te ai tu pe tine. Asta nu se confundă cu cei ce caută să scuze lipsa de …

Devine din ce în ce mai interesant cum ceri, cât și, mai ales, până când. Cel puțin pentru mine. Mi-am obișnuit elevii, …

Retrospective

Nu am pus niciodată preț pe retrospective și… cu atât mai mult, nu am făcut niciodată una în pragul vreunui eveniment pe …

Majoritatea oamenilor simt nevoia să își evidențieze mândria față de propriul copil oferindu-i acestuia ocazia să arate ce știe el mai bine, …

Nu de puține ori intrăm în discuții de care sufletul nostru parcă avea nevoie tocmai pentru a-și valida puțin simțirile sau tocmai …

Știi cum trec anii unui om?Când încetezi să-i numeri!Și vezi ce lași în drumul tăuȘi ce-ai cărat pe umeri. Știi cum privești …

Ingrat

N-ai pus preț pe bunătateȘi-ai vândut tot ce-ai primitOmul blând e pus pe fapteTu un fin nelegiuit. Ai știut mereu să ceriSă …

Milă

Azi am învățat ce-i milaȘi ce tare îi zâmbeșteSoarta rea și zdrobitoareCelui ce ura-ngrădește. Am dat mâna cu frustrareaAm simțit umilitoareFirea omului …

M-a plămădit bunica

M-a plămădit bunica și m-a făcut om așa cum nici nu am sperat vreodată că voi putea înțelege măcar că pot să …

Cred că în afara programelor încărcate ale elevilor și studenților din zilele noastre care, fie vorba între noi, cam așa sunt demult, …

Ne place drama

Cu cât mai mult, Cu atât mai bine… Viața dramă să ne fie! M-am întrebat de foarte multe ori de ce suntem …

Nimic

Când crezi că nu mai ai nimic, să-ți amintești de tine! De dragul a tot ce-ai iubit, cum ai croit destine. Să …

Suntem prin natura noastră supuși necesității de a satisface o serie de nevoi primare care, odată neîndeplinite, ne-ar periclita viața sau buna …

Să fii demn!

Să fii demn este mult mai greu decât ți-ar putea părea până la momentul în care ar trebui să-ți manifești această calitate …

Proiecții

Suntem obișnuiți să creștem visând fără a cerceta prea mult palpabilul. Profesional vorbind, suntem îndrumați de tineri să tindem la o carieră, …

Perspective

Dezastru! Ajungi acasă obosit/ă și sătul/ă de toate și dai de o cameră prin care a trecut un copil zvâpâiat cu un …

De gura lumii

Suntem norocoșii pioni ai unui univers în care graiul nu mai este demult doar o specificitate umană. Ne definește și ne diferențiază …

Suntem jalnici la urări

,,La mulți ani și să fii fericit alăuri de? De ce ai folosi asta drept urare pentru cineva. Asta ne definește ca …

O lecție

A fost un an greu! Sigur nu am spus asta și anul trecut? Și acum doi ani? Fără a fi în pandemie …

Painless.

Un punct într-un titlu înseamnă mult mai mult decât ar putea înțelege orice persoană ce nu ar fi pus acel punct. Un …

Tot răul spre bine…

Acum fix 24 ani am apărut într-o lume pe care nu doar că nu am ales-o, ci nici nu o cunoșteam, asemenea …

,,Toate trec și se petrec!” mi-a spus odată cineva despre care am promis încă din copilărie că am să încep să vorbesc …

Ne-am prostituat valorile

În țara lui doi lei nu mai contează nimic. Ne plângem că ne pleacă tinerii, dar transformăm totul într-un teatru prost care …

Ne batem joc…

E și așa greu tot ce se întâmplă. Orice eveniment necunoscut pe care omul nu îl poate mânui cu simplitate este apăsător. …

Bună, sunt tu…

Îmi pare bine. Sunt tu, nu ne-am văzut demult. De fapt, nu m-ai lăsat să mă apropii de tine nici chiar atunci …

Niciodată nu am înțeles de ce este atât de greu pentru unii să își asume alegerile. Profesia sau meseria pe care o …

Libertatea nu a fost niciodată aceeași pentru toți. Din cele mai vechi timpuri, aceasta este relativă. Pentru un rege, libertatea însemna să …

De ce tocmai eu?