În fiecare colț de lemn erau bătute cuie dese
Și adunate ca-ntr-un pumn rând pe rând erau alese
Mortul să n-o ia la goană când el de viață-i veștejit
Și ce-a rămas de el oricum nu poate fi neprihănit.

În fiecare țesătură vărsase vin ca să respecte
Un obicei ca pe-un canon ținut de babele deștepte
Și cum era udat de-a latul se-mbălsămase cu credință,
Dar mortul meu era hain, păcatele cu prisosință!

În fiecare colț de groapă părea să colcăie otrava
Împrăștiată de toți cei ce-aveau să-i rumege isprava
Și trupul să-i prefacă-n os, bun de-adunat la dezgropare
Eu legământul îi descos și-i dezleg funia de picioare.