În barba ei făcură noduri lacrimi de gheață ostenite
doar implorând și suspinând la înțelesuri născocite
Și rătăcită-n lumea ei, pasu-i micuț o ocolește
Apoi ajunsă sub un tei se simte filă de poveste.

În jurul său se lasă ceața, iar norii par s-o învelească
Lumina nopții-i un crâmpei dintr-un descântec pentru viață
Din drumul ei zărit-am lupii care urlând chemau din ceruri
Ai cunoscutului condei cu care-a scris cândva pasteluri
În jurul său era doar moarte, un somn adânc doar pentru suflet
Primit de ea, de mine când, stăpână, cum să te înduplec?