Știam cumva că am să mor
și m-amuzam de la distanță
de toți cei care nu credeau
când eu știam că am restanță…
că-mi promisesei de demult
din vesele-mi opiacee
de cum urma să mă adune,
de viața mea să mă dezlege.

Apoi aflat-am adevărul
nu mi-o lăsasei nici chirie
eram doar testul unui drum
spre Iad, nicicum spre feerie.

Cătușele pe-a mele glezne
ai încuiat și-ai înnădit,
fantasma mea știa să-nșele
orice gând bun ar fi venit.

M-ai pregătit atâția ani
doar să-mi arăți că ai putere,
că-n preajma mea mereu tu stai
și că găsești orice ședere.

M-ai pregătit să știu purta
mantia unei mari regine
a morții crunte ce vedeam
când tu de fapt iubeai la mine
tristețea asta glorioasă
curajul de a te-nfrunta,
azi încă sunt a ta crăiasă,
să mă aștepți la dumneata!