Trebuie să pierzi de câteva ori ca să-nțelegi cu adevărat ceea ce ai.
Cum te-ai bucura de vânt dacă nu ai fi știut vreodată cât de tare te poate sufoca aerul cald și înăbușitor?
Cât de larg ai zâmbi dacă n-ai cunoaște plânsetele disperate din miez de noapte, când nimeni nu te aude și nu vine să te salveze?
Cum să vezi culorile și să-ți dorești să atingi tot ce te înconjoară când nu-i înțelegi neșansa unui orb?
Și, mai presus de toate, cum să mulțumești pentru ceea ce ai, dacă nu-ți poți măcar imagina cum ar fi ca toate acestea să-ți lipsească?
Din popor, mai ales în generațiile vechi, copiii erau crescuți cu îndemnul: „Alții n-au nici atât, alții n-au ce mânca.”
Modernitatea ne spune că problema nu trebuie pusă așa, că amenințarea și comparația nu sunt calea spre o recunoștință sinceră. Totuși, exercițiile de conștientizare—în care să simțim, să fim, să înțelegem—ar putea fi extraordinare.
Leagă-te la ochi cu o bandană groasă, până când nicio rază de lumină nu mai pătrunde. Propune-ți un obiectiv: să apuci un lucru anume din casă și observă cum te îndrumi singur spre el. Dar, dacă n-ai fi văzut niciodată, cât timp ți-ar fi trebuit să-ți însușești lumea din jur—formele, volumele, culorile—fără niciun reper vizual anterior?
Bucuria vieții ar trebui să izvorască firesc din conștientizarea a ceea ce avem, însă vârtejul evenimentelor de azi ne pierde printre lucrurile mărunte care ar trebui să-nsemne momente de încântare.
Câte cafele ai băut, în ultima vreme, pe grabă? Și de câte te-ai bucurat cu adevărat, sorbind aroma, simțind temperatura, alegând cana preferată?
Câte miresme ai adulmecat în serile acestea de vară, și cât te-ai răsfățat în cearșaful răcoros, după o zi nebună prin oraș?
Nu cred că ceea ce ne e dat trebuie să fie, prin sine, suficient pentru fericire. Dar cred că goana către tot ce ne dorim ar fi mult mai conștientă și mai plăcută dacă am exersa mai des să simțim, să fim, să înțelegem.
Îndrăznește să încetinești, să-ți deschizi simțurile și să gusti viața așa cum este—cu toată bogăția ei subtilă și fragilă.
Trebuie să pierzi de câteva ori ca să-nțelegi cu adevărat ceea ce ai.