Chiar și oamenii ne trec
Rămân în amintiri ce dor
Și totuși ne călăuzesc
Spre un nou drum înălțător.

Să zbori e mare lucru-n vis
Să simți cum norii poți să-i duci
Să te conducă spre abis
În jertfa sfintei tale cruci.

Tre’ să accepți că uneori
Cei ce-i alegi nu sunt doar sfinți
Că ai tăi ochi impunători
Ascund în fapt scrâjneli din dinți.

Chiar și oamenii ne trec
Sunt dojeniți de univers
Și viața toată-i un eșec
Un poem vechi și necules.