E greu să plece, rău îi pare,
Dar a-nțeles că nu-i de stat
Ți-a fost cândva din delăsare
Povara dulcelui uitat.

Ai vrut s-o prinzi și s-o prefaci
Un înger blând cu chip de drac
Căci doar în ochii-i lăcrimând
Tu o vedeai suflet posac.

Când ea zâmbea, tu tremurai,
Dar doar de ciudă și de teamă
Că-ntru-n târziu tu realizai
Că fericirea-i ți-este dramă

Nu știe cerul ce-ncercai
Nu știi nici tu că ești aievea,
Dar bucuria i-o curmai
Că doar ce-i sfânt nu iți servea.

Te-ai dat drept prinț și-ncetișor
Ai meșterit planul măreț
Tu fata caldă-ai năruit
I-ai pus iubirea-ntre pereți.

Ți-ai dus prințesa în castel
Închisă-n turn întunecat
Și-ai învățat-o că-i frumos
Ce-i început, nu încetat.

Acum când viața i-ai legat
De tine, ce iluzie ești!
Îți jură… te vei odihni
Tu-n patul tău, ea-n loc de veci.