Numai cel ce a trăit
Viața-ntreagă fără rost
Va trece prin ea crezând
Că e cald la adăpost.

Fericirea n-o va ști
Nici iubirea sau speranța
Doar durerea poate fi
Patima și eleganța.

Să te poți culca plângând
În blesteme și în ceartă
Să te scoli apoi râzând
Și să legeni a mea soartă.

Numai cel ce înțelege
Darul crud al suferinței
Poate trece într-o zi
Peste a tale umilințe.

Într-o zi va odihni
Toată dragostea, iertarea
Și-n suflet vei prihăni
Toată ura și purtarea.

Vei păstra în veci regret
Vei cunoaște ce-ai pierdut
Și vei ține strâns la piept
Gândul mort a ce-ai avut.

Fericirea e poveste
Este rod al unui om
Care-n viață multe a dus
Fără să sădească un pom.

A văzut ce e curajul
Să te lupți întâi cu tine
Să păstrezi adânc omorul
Plănuit din vagi suspine.

De ți-ai destrămat iubirea
Și-ai ucis-o nemilos
Nu uita că nu-i de tine
Șă jelești când ea n-a fost.

De știa a te păstra
De voia a prețui
Tu acum n-ai fi plecat,
Iar el singur nu ar fi.

Peste ani de s-o-ntămpla
Să te vadă-n colț de lume
Anii săi s-or încheia
Supărarea să-l consume.

Și de afli ce-i frumos
Să nu uiți că toate trec,
Dar ce e mai dureros
E că anii ne petrec.

Nu tot ce ne este dat
Ne va fi promis de stele
Unele sunt de păstrat
Și cu bune și cu rele.

Și-ți mai spun încă o dată
Cu-ale mele vorbe reci
Tot ce am ascuns vreodată
Fu în bezna unui beci.

Încercând să te prefac
Din mister în rază sfântă
Demonii i-am invocat
Și-am cules a ta insultă.

De-mi va fi ultimul drum
Doar atât vreau să te rog
Să mai treci la noi acas’
Și să uiți că ți-am fost om.

Să nu îndrăznești nicicând
Să arunci pământul umed
Peste crucea ce-mi va fi
Purtătoarea unui nume.

Numai asta nu-mi poți lua
Amintiri a tot ce-am fost
Pentru oameni, pentru tine
Fericirea din anost.