N-ai priceput nimic, ți-am dat
Mai mult decât credeam că pot
Ai transformat lent truda mea
Într-un meschin, perfid negoț.

Ai stat s-aștepți să prinzi în mâini
Iubirea mea ca să o frângi
Te-ai bucurat că știi să ceri
Ca să mai ai puteri s-alungi.

N-ai cunoscut c-ar exista
Femeia ce o porți în vise
Te închideai în lumea ta
Și-o mângâiai cu rugi nescrise.

N-ai prețuit nicio secundă
Sau nici n-ai vrut a învăța
Ce-nțelegea ea a trăi
Era să fie etern a ta.

N-ai vrut să vezi în viitor
Să semeni oameni, nu povești
N-ai vrut să ai moștenitor
Deși te-aș fi văzut să-l crești.

N-ai avut ochi să mă privești
Și să citești în palma mea
Cum desenam al tău destin
Și-ți promiteam familia ta.

N-ai vrut să simți de-a pururea
Iubirea caldă, infinită
Tu ai știut că viața ta
Este speranță mărginită.

Eu nu mă-ntorc, mi-ajunge, gata
Am să te las singur în drum
Mi-aș fi dorit s-aud lung ,,tata”
Dar n-ai putut și îmi asum.

Te-am obosit și rău îmi pare
Mi-aș cere scuze de-aș putea
Dar jur cerului întristare
Și îl blestem c-am fost a ta.