Așa a fost copilăria mea, eu nici nu am știut-o crezând că era bine
Apoi când am crescut a început să doară, iar mâini calde de oameni să nu mă mai aline…

Am început cunoaște ura și-am regretat cerând apoi să-nvăț să cred, să simt iertarea
Tu bunul meu părinte, știai înjunghiat,
copilul tău promis cu mult timp înainte.

De mi-ai dat astă cruce, am să-mi desfac larg pieptul
și-am să primesc durerea cu fală și curaj,
Am să iubesc plăcerea și-am să reneg de-a dreptul
tot ce voiam să fie al meu pelerinaj…

Acum că sunt părinte și mângâi al meu pântec
știu cum în mine crește sămânță de viață
Tu o să fii al meu, rod crud, curat de suflet
în cartea sorții mele mai mult decât prefață.