M-am lăsat… să cad în plasa unui univers
pe care-l construisei tu când ai simțit că-mi ești ales
Doar cu un gând, așa mă capeți?
și crezi că îți voi fi destin…
Ori mai degrabă clipa falsă a unui condamnat… festin.

Lumile noastre atât de diferite!
eu fir de nea, tu flacără arzând
Cum să te sting când tu pe buza mea
numai de-ajungi mă faci să plec plângând?

Știu, nu te-ncumeți să crezi finalul ce va fi
dintre noi doi, o inimă pustie, în veci va fi fugară,
dar mâine, totuși vii?

Să te sărut cu patos, mă-ntipăresc în trupu-ți
și ale mele fapte să îți arăt te bucuri
Îți jur numai atâta, nu-i iz de rugăminte
femeii ce ți-am fost vei ști mereu sorginte!