Rânduri

Un fel de-adio și-un bun venit în lumea taTu m-ai chemat și-am acceptat să fac un pact cu dumneataDemone aspru, pari cuminte, cum nu aș fi ghicit în veciCă poți distruge, iar din mine să nu mai vrei vreodat’ să pleci. Din mii de chipuri ți-am văzut câte de ani buni mi-ai promisCând injectată de […]

E uneori

E uneori despre a alege ori despre a lăsa în urmăSperanțele, visurile născute din spirit de turmăE despre o simplă asumare a unui trai cinstit cu neamulOamenii mei, demult vânduți, trudei fierbinți, luptei cu harul. E uneori despre a admite că ce-am născut nu are leacOri drum de-ntors, doar dus morminteO cale către perpeleac… E […]

Te lepezi de?

Te lepezi de? Eu m-am lepădat de cele mai multe ori de mine, nu-mi găseam folosul ori bucuria decât în cele pe care le știam face pentru alții, nu-mi găseam rostul decât în reușitele celor din jur și nu mă puteam lepăda de ei în detrimentul meu până ce nu m-am pierdut. N-am încercat și […]

Retrospective

Nu am pus niciodată preț pe retrospective și… cu atât mai mult, nu am făcut niciodată una în pragul vreunui eveniment pe care mulțimea îl consideră important ori demn de bifat pe lista celor necesare. N-am crezut niciodată în ceea ce am simțit eu și mi-am refuzat adesea sentimentele pentru ca așa am fost învățată. […]

O întrebare

Aș pune uneori o întrebare să văd cum îți mai e cu dorulApoi îmi amintesc cum ai plecat și pot doar să-ncetezSă fiu nu realistă, cinstită cu amorulPe care l-am purtat și azi îl denigrez. Aș face uneori castel din lacrimile ce-am vărsatApoi te-aș încuia în el, te-aș pune-ntins regelui patSă stau, s-aștept, poate-nțelegiCe tare […]

Răzbunare

Mi-e răzbunarea vârf de limba, iar inima numai cenușăPuterea mea rămasă-n sân numai plângând ca o păpușăAl cărei drept dascălu-i luase, de-a se mai teme înainteCând faptele-i trăgeau ponoase, doar cu durerea din cuvinte. Ce-am avut noi, s-arunci în flăcări, am să blestem și-ultima ziCând te-oi vedea dus spre mormânt și te-or mai plânge doar […]

Ghimpe

În vârf de brad stătea un ghimpePlimbat de vânt din crengi tăiateTrist, abătut de vremea saDe amintirile-i uitate. Ajuns în vârf nu mai contează,Timpu-i oricum pecetluitDe tinerețea-i obosităRămasă acum final cumplit. Așteaptă vântul, tre’ să vieParcă-și spunea doar așteptândNatura finalul să-i scrieSă-și ducă moartea doar umblând. Necredincios, cum poa’ să uiteC-aici toate ce-au popositVor fi […]

Cu rezervorul gol

Cu rezervorul gol și plin de pânze cu speranțeM-am invitat în lumea taLipsit de pace și mândrieCând nu știam ce-i piaza reaCând mă ducea în asfințireCu ochi lipiți, umezi de visuriȘi toate-n lume le-nvârteamAmanetându-le-n abisuriȘi toate ție le credeam. Făr’ de păsare, adevăr, cerut-am sfinților din ceruriEu ispășind pedeapsa meaPoveste de destin ingenuuNeînțelegând ce mi […]

Reali

Mânuțe mici, palme de îngerEu zi și noapte mă închinSă-i mulțumesc Tatălui nostruCă ni te-a dat să te slăvim. Să înmoi tu a mea durereȘi mâinii mele tot păcatulS-alungi tristețea în tăcereCel Rău să-mi fie condamnatul. Mânuțe mici și trup cu aripiDeasupra ta plutește RaiulZâmbetul tău ne este țelȘi ne însuflețește traiul. Fetița mea cu […]

Maria

Doamne, cât ești de frumos!Și cât citesc în ochii tăi,Iar buzele tale mi-aducNumai idei și iz de tei. Și doamne ce te-aș mai iubiFăr’ de efort, doar cu sfialăSă nu îți fac vreun rău, să știiCă-ți sunt soție sunt și mamă… Al tău copil îl port în mineCe bucurie, dar DivinSă așteptăm astă MarieCe ne-am […]

Picură

Din ghemurile strânse-n ceruri ne picură câte-o sclipireCe ne-amintește de cât dor am dus pentru a noastră iubireDin valurile din adâncuri am îndrăznit să te păstrezȘi zi de zi te am, te bucur, pe-ntreg pământ te venerez. Când cerul plânge, plâng și eu, de teamă doar să nu-i greșescSă pot s-o am, s-o simt în […]

Înveninat

Suflarea ta, tu blestemate, îmi stai pe umeri neîncetatIubitul meu din viermi și șerpi m-ai crescut alt înveninatÎmi pare rău, îmi cer iertare lumii întregi de ce-am făcutDar pentru mine nu-i scăpare să-l las spre a-mi fi necunoscut. În sânul meu se naște frica de câte ori mi-e că te pierdCum eu nu știu ce-i […]

Înger coleric

N-ai cum să știi sclipirea sorții doar din pereche de ochi simpliN-ai cum să știi venirea morții doar din răbdare și principiiN-ai cum să știi gustul de vin de tu paharul nu ți-l umpliN-ai cum să știi ce-i suferința de n-ai gustat din mari deliciiN-ai cum să știi cum e să-mi fii de fugi ca […]

Bucăți de carne

Și-am renunțat! De azi carnea copilei mele insuflă aer de femeieȘi-acum, să știi ultima oară, eu sunt aici, la suflet cheieTotuși, mi-aș mai dori odat’ să îți simt gura cum mă strângeDe ale mele buze moi, cum inocența-ncet mi-o frânge Apucă-te de-acum de trupu-mi și mistuie-l ca-n amintiriPe care doar marii autori le-au scris despre […]

Ți-aș mărturisi

Ți-aș mărturisi mai multe, dar n-am s-o fac, nu-i cu putințăSă te distrag din drumul tău, să simți vină și umilințăȚi-aș mărturisi iubirea, ce necurat, la cum o amȘi cum în mine crește iară când vine noaptea-n al meu plan. În trupul meu zac mii de visuri, de vise am uitat demultȘi-ncerc și-acum din răsputeri […]

Răbdându-te

Te-aș recunoaște în orice circumstanțăDoar să te aud cum vii ca să mă iei‘naintea mea să fremeți cu a ta veche dulceațăȘi-apoi de dorul meu înc-o dată să mă vrei. Te-aș recunoaște în sudori întinsePe oglindiri ai unor strâmți perețiCe nu-mi lasă demult ușile vieții închiseFăcându-mă să vreau cu tine să mă-nveți. Te-aș recunoaște în […]

Falși iloți

A murit iubirea noastră sugrumată de-al tău dorCe l-ai fărâmat în tine ca pe-un mag rătăcitorEa vestise-n lumea noastră numai rău, nenorociriCa-n finalul de poveste al unei pierdute firi. Ce iubire, ce amintire, ce-a mai fost și ce-mi va fiAle tale buze calde-n aste trupuri de copiiParc-ar fi vise cu cântec, legănate de-o vioarăCând în […]

Păpușă

Oare mi-ai sta bine? Să mă îmbraci în serile de iarnă ca și cum nu m-ai fi uitatSă vii să mă întâmpini ca prima noastră oară când în urma unui zâmbet umil ne-am sărutat…Iar dacă m-ai mai ține-n poală atinge-mi fruntea cu palma și cu gura taNumai asa mai pot și eu s-adulmec mireasma de […]

Plușuri

Știi? Lumea mea era numai din plușuriși-un ghemotoc de blanăfăr șansă de retușuri…În jurul meu dansau adesea jucăriidorindu-mi doar s-aud râsete de copii. Știi? În lumea mea erai și tute desenam în noapte sperând că ai să-mi fiicopilăriei glas, piatra de temelieadultului ce azi știe doar cum să-ți vieca brațele să-ți umple,să te-ncunune spinapoi să […]

Senil

Tu n-ai avut nisipul nici măcar pentru tinePe mine… m-ai uitat demult, m-ai așternut senil în rimeCe nebun ai fost să crezi că ce-am avut era povesteO realitate-ncrâncenată de tot ce astăzi nu mai este! Clepsidra noastră fu promisă de magii vechi de la-nceputuriCu care lumea se născu și ne croiră-n nevăzuturiE-așa păcat, se năruiră […]

Tablou

În fața noastră-i un tablou, din rama sa, e brațul tăuÎncetișor mă învelește, iubitul meu văzut călăuEu nu te vreau, mă tragi spre tine și simt cum doar începi să-mi curgiÎncetișor, firav prin vine, ca doar din mine să nu fugi. Mă las pierdută, nu-i mirare, în ochii tăi citesc poveștiPline de lacrimi și suspine […]

La pragul casei

La pragul casei au rămas doar tălpi murdare, osteniteCare prin viață au calcat și-acum de soartă-s prigoniteÎn aste urme văd poveți pe care ți le-aș cere-n zoriNumai de-ai vrea să mă înveți cum să îți dau iarăși fiori. Pe fruntea mea sunt drumuri multePe mine m-au năpăstuitPe tine acum, să nu te-ncrunte,Să nu te lași […]

Pânză

Pe pânza veche de tablouZăcea întinsă fata meaEu o purtam ca bibelouSă nu mi-o strice vremea rea… O mângâiam și zi și noapteCuloarea-mi rămânea pe palmeÎn ale mele triste șoapteEra jertfirea unei doamne. Când am pictat-o din priviriCu pensula mâna-mi dansaO conturam din amintiriIluzia mea ce lung valsa. O înrămam în aur galbenCa pe comoară […]

Refren

Eu te-aș rescrie… exact ca pe-un refrenSă-mi faci viața o puzderie de încântare din spleenSă te ascult neîncentat, să mă pătrunzi prin orice porSă nu te uit cum neiertat știi să alini cele ce dor. Refrenul meu… să-mi fii de-a pururiMuzica mea strânsă din gânduriUn ritm frumos, tandru și moaleCe fericirea-mi scoate-n cale. Tu ești […]

Tarot

În pacea mea am să ridic un zid înalt doar pentru oamenidoar să rămân să povestesc cum toți cei morți erau mai zdraveniȘi cum puterea lor finită era în fapt tot ce aveamsă ducem noi neprihănită la templul trainic ce-l clădeam. Eu mă jertfesc pe mine, rege! Căci viața mea nu mai contează…ea nu a […]

Măști

Nu am crezut niciodată în veriga slabă… până ce nu m-am transformat în ea. Totuși, de-a lungul anilor am învățat că ceea ce credeam eu despre a fi slab nu are nicio legătură cu adevărul sau, cel puțin, nu cu adevărul despre care am învățat eu. Să fii slab nu înseamnă să plângi, să recunoști […]

Stăpână, cum să te înduplec?

În barba ei făcură noduri lacrimi de gheață ostenitedoar implorând și suspinând la înțelesuri născociteȘi rătăcită-n lumea ei, pasu-i micuț o ocoleșteApoi ajunsă sub un tei se simte filă de poveste. În jurul său se lasă ceața, iar norii par s-o înveleascăLumina nopții-i un crâmpei dintr-un descântec pentru viațăDin drumul ei zărit-am lupii care urlând […]

Semnat

Semnat, o umbră care te-a iubitși care încă te iubește ca pe-el ei cer și infinit.Semnat, un înger trădător de Raicăzut în sumbrul, trist ghetou al nemuririi fără grai.Semnat, o traumă distinsăce merită respectul tău pentru ce-a fost și cum e scrisă.Semnat, un tremur blând dintr-o epavăse simte atunci când doamna mea adună florile pe […]

Pelerinaj

Așa a fost copilăria mea, eu nici nu am știut-o crezând că era bineApoi când am crescut a început să doară, iar mâini calde de oameni să nu mă mai aline… Am început cunoaște ura și-am regretat cerând apoi să-nvăț să cred, să simt iertareaTu bunul meu părinte, știai înjunghiat,copilul tău promis cu mult timp […]

Te idolatrizez

Te idolatrizez, știi asta, eu ți-am mai spus,mai mult, ți-am arătat…Ce-nseamnă să fii tot când lumea noastră surdăfăcea doar să te simți jalnic întemnițat. Iubirea ta întocmai mi-a dat puteri și aripiși-am început s o iau deasupra unor văiPe care le cutreier și-acum neînfricatăcând știu că-n urma mea ești tu pentru amândoi. Te idolatrizez, știi […]

Viforul ce vine

Eu te-aș mângâia numai pe tine,Dar ai tu oare ochi să vezi,Să te privești puțin prin mine?De ai vedea doar o secundăCam cât de sfânt ești pentru mineSunt sigură că ai mai râdeLăsând trecutul ca suspine… Eu te-aș iubi pe veșnicieDoar să mă lași, să nu m-alungi de-aiciDin brațele tale, de la pieptul tăuUnde iubirea […]

Otrava

În fiecare colț de lemn erau bătute cuie deseȘi adunate ca-ntr-un pumn rând pe rând erau aleseMortul să n-o ia la goană când el de viață-i veștejitȘi ce-a rămas de el oricum nu poate fi neprihănit. În fiecare țesătură vărsase vin ca să respecteUn obicei ca pe-un canon ținut de babele deștepteȘi cum era udat […]

Cum se simte moartea

Ce știi tu despre cum se simte moartea?Ori despre cum arată pe trupuri de cadavreSau ce miros se-ntinde și cum pe catafalcRămân mirate, triste, sufletele epave… Ce știi tu ce-i drama? De n-ai iubit, n-ai vremeSă simți rănind trădarea, să simți și neputințaNimic nu mai contează, durerile-s supremeȘi-ngenunchează mortul, cunoaște umilința. Ce știi tu de […]

Iertarea

În empirismul ei era atât de demonstrabilăCă totul pururea-i era calcul de variabilă,Iar el lipsit de experiență cu-ale iubirii se pierdeaCând ea vorbea despre esență, el tot mereu se-ndepărta. Rămâi cu noi, îi spuse ea, ușor zâmbind către al ei pântecȘtiind că ceea ce urma n-avea să fie cu descântecPalma-i așază peste ei să-i învelească […]

Inerentă

Oare te gândești la mine? Îți lipsesc ori nici măcar nu știisau poate e mai bine și-ți sunt doar inerentătratându-mă ca piesă din jocuri de copii…Oare ți-e greu să nu m-auzi? Să nu îmi simți vibrația vocii?sau m-ai uitat deja ascunsă țintind spre anii tinereții?Poate că realizezi acum că pieptul meu nu ți-e acasăori te […]

Departe

Erai așa departe că uneori uitam de tinede dorul ce-ți purtam aparte, de cum te aveam în mine…Erai așa de gol și rece cum doar un înger decăzutdin drepturi și puteri depline în viața mea ar fi pututsă vină, să nemernicească orice e bun, doar nu-i folosîn urma mea nu va mai fi decât miros […]

Unul

Oare mă crezi? Îți tot spun că ești mai mult ca mareaCă-n ochii tăi văd iar apusul și dimineața-mi ești sculareaOare mă crezi că sunt flămândă? Că nu mă satur să te am?De nu aș vrea să te ocrotesc te-aș pune sus pe-un piedestal! Ți-am făcut vrăji nenumărate, dar nu cu ghiocul ori cu carteaMi-am […]

Te-aș ruga…

Te-aș ruga să nu îmi pleci, să îmi mai fii, să mă petreciSpre poarta-ți decorată toată cu mii de flori încununatăSă-mi mai descânți ca în copilărie și să mă mângâi cu palmele-ți muncite,Iar de visez urât să vii să mă săruți încet pe fruntea asta ce ți-e nepoată ție… Te-aș ruga să-mi mai citești povești, […]

Lumea-ntreagă

Ești lumea-ntreagă, am încercat să-ți spun de mii de oriȘi construind în jurul tău făcusem visurile țeluriEști lumea mea și infinită tăcerea de ar fi în noiNu m-aș simți vreo prigonită de mi-ai da iarăși crude-ndemnuri. Ești lumea mea, sunt fermecată, de-a ta putere și speranțăCum mă-nzestrezi dintr-o clipire și-mi spulberi fricile de-o viațăEști lumea […]

Pictează-mă

Pictează-mă și colorată am să-ți dansez lin, dragul meuCa să-ți rămân întruchipată ca sclava bună unui ZeuPictează-mă și fermecată am să mă nasc iar din cenusăÎn timp ce dracii iar îmi râd văzându-mă trup de păpușă. Pictează-mă și-ntunecată am să rămân numai în minePână în ziua când oi scoate tot răul ce-am ascuns de tineȘi […]

Visez realitatea

Visez realitatea, așa-mi duc nopțileȘtirbesc banalitatea, te caut toate frunțileTe mai găsesc adesea, în chipul unei doamneCu care dulce aduce lui Dumnezeu ofrande. Visez realitatea, așa-mi duc dimineațaTe văd prelins pe geamuri și-așa îmi trag speranțaRămâi roua firavă ce frunza ocroteșteCând sufletul îmi plânge, fioru-mi născocește. Visez realitatea, așa-mi duc orice clipăDorind ca într-o zi […]

Mi-era cald

La tine-n suflet mi-era cald, obișnuită doar cu friguriEu mă purtam neelegant cu inima-mi crescută-n triburiApoi m-ai luat și m-ai crescut ca pe-o sămânță fără viațăLa sânul tău, încăpățânat ai vrut doar să îmi fii povață… Eu te-am crezut, neștiutoare, deși știam de dinainteCe gust avea dezamăgirea și cum mă pierd printre cuvinteAm vrut să-ți […]

Și soarele se stinge

Uneori și soarele se stingeNu poate lumina când noaptea rece-l frângeNe lasă-n întuneric, ai săi copii cumințiNe spala de păcate, oricum, nedemni ca sfinți. În fond e doar o stea, a mea căldură sfericăIute știe calma ființa mea colericăTu uită-te în zare și nu îi mai zâmbiLe-ai avut pe toate, eu plec dintre cei viiȘi […]

Mi-e plină bolta

Mi-e plină bolta, așa sosii și toamna meaDa’ nu făcură struguri, doar pânză buza taSă-mi încălzească pielea pe care doar tu dormiSă-mi liniștească lumea când tu o mai răstorni. Mi-e plină iar grădină, pământul meu rodește,Iar apa lin se scurge, viața iară creșteSe duc în somn copacii, crengile se-odihnescȘi frigul se așterne ca val împărătesc. […]

Puțin acasă

Plouă… vino puțin acasă!Să mângâi și să vindeci femeia ta sfioasăSă poți să speli din temeri, să căsăpești din monștriÎn zori să fim lați, goi, fiorii-s toți ai noștri. Pleacă, nu veni, întoarce-ți iară spateleOricum te știu mai mult așa, nu îmi cunosc aproapeleSau vino, știu, par încrezutăCând numai eu știu ce am strânsÎn inima-mi […]

Bucata mea de carne

Mi-e dor, da’ nicidecum de tine..de-o bucată de carne pe care o știu atât de bine!De un miros specific ce-l recunosc și-n visCa pe-un legat prea vechi, adânc în mine scris. Bucata mea de carne, culoare, tremur, viațăpe toate mi le dă fără să mă urască…Mă-ntreb, oare nu știi? Tu nu mai poți fi omfurat-am […]

Doamnă

Ce noapte… cum m-ai cuprins îngânduratȘi te simțeam cumva aparte, deși iubit de-al nostru patParcă a ta pernă nu te mai cunoștea și parcă toate se fereau…Tu ai venit, da’n ritmul tău în mine, în casă se stingeau. Ce noapte, visez cu ochi deschișiSau mă alint copilărește cu vorbe dulci din ascunzișBuzele tale sunt cusute, […]

Flaut

Nu ți-aș mai scrie nici măcar un rândSau poate o iotă, un jalnic dur cuvântCe-ar mai putea să te lovească?Din mine ai mușcat cam totȘi-am mestecat flămând ca demonIar eu din mine… nu te scot. Ai rumegat secunde-n ceas și mi le-ai transformat în oreÎncet, dar sigur ai călcat, pe ce-am trăit, dansai în horeȘi […]

De veghe

Aș vrea să știu dacă ești bine,Iar dacă nu, să-ți spun un adevărSunt eu, doar m-am mișcat puțin prin tine… Uneori, îmi amorțește trupulStând tremurând și încordatCă tu de el să te mai bucuriIar eu să știu al meu bărbat. Aș vrea, de crezi că poți, să faci din casă întunericSă-mi născocești amețitor un cadru […]

Ți-am scris o poezie

Ți-am scris o poezie și-ncepe așa…Poveste despre tineÎți fac un jurământ onest și mă deschid ție, creștineȚi-am scris lumină și-ntuneric, oricât de des eu am simțitCă vorbele nu îmi ajung, iar tu pleci iar cu pas grăbit. De-ți vezi umbra în spate, sunt eu, femeia taCu toate mi-s păcate, te vreau, nu altcevaTe urmăresc întocmai […]

Probabil, dar sigur e adio

Probabil că aveai dreptate ori am preferat să cred cumva că pot trece peste tot ceea ce ai făcut tu pentru mine. Tu, cel ce m-ai adus aici fără ca măcar să mă întrebi dacă îmi doresc asta mi-ai arătat de prea multe ori cum să am grijă de mine, însă tot tu ai refuzat […]

Aș vrea să știu

Aș vrea să știu dacă ești bine,Iar dacă nu, să-ți spun un adevărSunt eu, doar m-am mișcat puțin prin tine…Uneori, îmi amorțește trupulStând tremurând și încordatCă tu de el să te mai bucuriIar eu să știu al meu bărbat. Aș vrea, de crezi că poți, să faci din casă întunericSă-mi născocești amețitor un cadru suav, […]

Gnomon

Cândva aveam senzația că totul se rezumă la bărbatCeva, o combinație nefirească între un zeu și-un împăratProbabil aș fi fost credulă să îl declar al meu stăpânȘi de-aia am rămas fudulă să îl tratez doar ca pe-un spân. Când tu ai apărut, ai fost așa, ca valul unui visM-ai aruncat în lung și-n lat ca […]

Valuri tulburi

Cumva eu n-am trăit până la tineȘi-acuma că te am, mă simt fragilă, dar mi-e bineAi înmuiat în mine tot și-ai înecat ce adunasemLa mal de râu ca să mai pot să duc în spate ce cărasem. Te-aș fi respins de-aș fi știutCă te prefac în valuri tulburiSă nu-ți iau zborul, să te amÎntins pe […]

Careu

Știi? Uneori simt cum muști din mineȘi cum mă sfârteci făr’ de gândCă vei rămâne fără mine. Te văd turbat cum saliveziSă-mi frângi din suflet pe-un genunchiDar tu naiv, nu înțelegi, că nici așa nu mă alungi. De te-oi hrăni cu rana meaȚi-o dezgoli întregul pieptȘi te-oi primi la sânul meuOrice-ar durea și-ar fi nedrept. […]

Cu dezlegatul

Știai cumva a faceCa de mă-ncredeam în tineSă mă ții din nou pe aceSă fim iar două destine. Știai cumva a faceSă mă conduci spre zbor de îngeriIar inima ta doar prefaceÎncrederea-mi alte noi plângeri. Știai cumva a faceSă mă renegi subtil, ascunsEu nu știam a te desfaceS-ajung al tău nou nepătruns. Știai cumva a […]

Uneori nu ne mai trece timpul

Uneori nu ne mai trece timpul și, din păcate, cred că puține dintre sufletele astea înnegrite care rătăcesc pe pământ au avut ocazia să-și dorească asta. În timp ce alții numără cu patimă trecerea lui, călesc în ei minutele și orele, eu vreau doar să-mi treacă, să ajung la tine. Uneori nu ne mai trece […]

Trei zile

De azi nu îți mai scriu trei zileAșa să numeri…Îți spun doar ca să știi de mine!Te las să gemi, să-nveți și să enumeriCum toate trec de nu-s… în iad, apoi spre tine. Eu m-am convins, o clipă, îmi este de ajunsSă desenez în jurul nostru un cerc despotic și restrânsN-avem nevoie de măsură, noi […]

Bucată de hârtie

Păstrasem o bucată de hârtieTe-am urmărit la masă, ți-ai șters buzele de eaDe câte ori am tras-o cu gura mea… nu știeNici Dumnezeu din cer, nici Iadul, e aievea. Oare făcut-am asta? Ne-om fi văzut doar vis?M-ai strâns viril de mână cum magii mi-au prezisVenit-ai vestitor ori răpitor de inimiSă fii al meu de mâine, […]

Cum te-aș putea vreodată vinde stelelor ca să sclipești pentru altcineva?

Din tine n-ar fi putut să iasă niciodată ură, doar învățai. Parcă simțeai cumva că toată indiferența și nemulțumirea urmau să-ți fie izvor de pace și fericire cândva. Sclipeai latent… uitat cumva de lume, uitând parcă menirea pe care o aveai de oboseala așteptării. Cum să mă fi căutat când nu sperai la mine, iar […]

Cumva

Era cumva bărbat, eu… nu mai cunoscusemCumva sucit de vreme, de cele ce văzusemSe abținea cumva, eroic, de la viațăDurea, ardea, îndura tot ce-i stătea în față. Era cumva bărbat, poate chiar definițieContinuu îl negam din frică sau ambițieOricât l-aș fi respins, el mă ținea pe brațeȘi zilnic îmi jura că stă la mine-n spate. […]

Jurnal

Atârnând din tavan picăturile urlăSă nu se zdrobească de pământ și azvârlăDe- a lungul podelei vapori de uzurăScorojește iar lemnul și durerea îndură. Apă și foc e dorința extremăDe tine mă las, mi-ești adicție eternăSub cer văd prăpăd, dar zâmbesc către tineFinal de jurnal… despre mine și tine.

Trestii

Din umbra mea zărit-ai trestiiCulcate toate la pământEu continuam să fiu a nopțiiAșteptam luna iar plângând… Eu nu puteam să duc luminaOri oamenii se văd, se-nclinăÎn fața oricărui nărodCând vrăji promite că dezbină. Din umbra mea zărit-ai buzeCe mângâiau cu excitareConturul frunzei ce-mi cădeaLăsându-mi corpul din născare. Eu nu puteam să duc coșmarulȘi alegeam doar […]

Somn

Îmi e așa de somn și simt miros de moarteMi se-ncleștează gura și simt fiori aparteObrajii mei îs vineți și trec în amorțireNu mai am mult oricum pân’ trec la putrezite. Trupul se-ngreunează și-ncerci să mă cuprinzi,Dar forța nu te-ajunge palmele să-mi aprinziCauți sicriu aievea să fie cu fereastrăSă văd încet cum viermii încep să […]

Îngenuncheat

Pe obrazu-i plin de sânge i-a mai curs o lacrimăInima încet îmi frânge și o țin de patimăE păcatul meu cel mare, însă n-am să îl renegÎmi doresc să fiu cu tine, altfel nu pot fi întreg. Eu nu știu ce e iubirea, doar în galbeni ți-am descrisCe-am promis mereu cu vorbe, fost-au fapte doar […]

Unora le stă pur și simplu mai bine cu gândul

Unora le stă pur și simplu mai bine cu gândul, altora le stă mai bine cu seama. Să observi, să absorbi totul în tine ca și cum ar fi de datoria ta să porți greutatea întregii lumi pe umeri nu te poate duce decât la a nu te mai purta pe tine. Alții? Alții așteaptă. […]

Așa

Cum poți fi așa? Bun, cald, frumos, cuminteEu nu te-am mai visat de nu-mi aduc aminteTe veneram în pagini vechi citind printre cuvinteCrezând că nu exiști aici, dar inima nu minte. Odată ce-ai venit din mări, te-ai prefăcut magieM-ai mângâiat cu dulci chemări și m-ai făcut să-mi vieDorința ce o refuzam și se zbătea în […]

Agave

De râsul tău mi-s plini obrajiiEu nu mai pot să mai întindBuzele știu acum doar dodiiȘi amețită te surprind. Mă las încet, suav pe spateSă-mi simți pe piept părul subțireSă îl miroși, să treci la fapteSă-mi pui tot trupu-n nesimțire. De mâna ta încep să tremurÎn pumni îmi strângi carnea firavăGemi controlat, totu-i obscurȘi cauți […]

Acordeon

Mortul meu, florile ți-s pe pieptPământu-i ud, bătătoritEu stau pe margine, te-așteptPlângând cum te-au batjocorit.Ți-am pus secret de legătură,Te-am desfăcut de la picioareBlesteme să nu-ți fie zgurăÎn bobi să-ți dea vreo ghicitoare.Mătasa-i albă, parfumatăIz de tămâie umple pieptu-miȚi-arunc o mână de nisipSă simți cum marea îți dă dreptul.Pun lângă tine acordeonSă-ți cânte iar de ceasul […]

Funii

Funii lungi și flori de nufărRaritate nu-i să sufărM-așez singur în sicriuDoar așa iubit să fiu. Mult îi omul, dar nu-n viațăOri nu când ochii-s frumoșiDoar când vânăt ți-e în fațăȘi sfârșitul îi miroși. Strângi coroane și luminăSă-mi aprinzi la căpătâiZiua cu noaptea se-mbinăSunt de azi pământului.

Te-am iubit mult…

Te-am iubit mult. Știi cum înțeleg eu iubirea? Ca pe un val de sentimente pe care nu știi niciodată dacă le poți duce, cât, cum și, mai ales, ce anume ar trebui să faci ca să poți lupta suficient încât să nu se năruie totul. Pe cât de greu e să o construiești, pe atât […]

De-a-ntregul

Pernă, prinoc sau pieptPentru mine e tot unaSă te am n-ar fi nedreptCând te venerez întruna. Călăuză, stea sau hartăNumai tu mi-ești orientareFii tu muza cea deșteaptăDulcea mea zi cu-ncântare. Buze, Rai sau dezmierdareTu de-a-ntregul mi le daiEști pe veci a mea crezareRămâi bun ca să mă ai.

Căpătâi

Eu n-am loc și n-am nici timpTre să stau în departareSă-ți fiu soartă și norocVictimelor alinare. Eu n-am răuri sau dureriEu le am toate de bineIară tu încă mai speriSă repari bucăți din mine. Eu n-am loc și n-am nici vremeSuntem doi sau suntem unulOare cine să te-ntrebeCând doar biciui ca nebunul? Eu n-am răuri […]

Ți-aș ghici

Ți-aș ghici în palmă de-aș ști ori m-aș pricepeSă pot să te salvez mereu, valuri să nu te-neceAș vrea să mă salvezi și tu, însă n-ai timp de minePe noi ne-ai blestemat demult uitării tale fine.Ți-aș fi ghicit și c-am să plec, însă n-ai fi crezutNu recunoști de fel ce-i drept ori ce nu ți-e […]

Al altcuiva

Deasupra mea-s culoriSe plimbă-n zare noriiM-așteaptă să-i întind chemăriS-o simt umplându-mi porii. Mi-aduce ziua încrâncenatăSe răzvrătește prin furtuniMă lasă goală, îngânduratăCu arme doar ca plecăciuni. Deasupra mea se luptă umbreȘi mă privesc pe mine, prin nori, pe undevaVoiam doar să mă văd, de-s în ceruri cu tineSau dincolo de lume ești iar al altcuiva.

Rebut

Afară-i toamnă și în mine ai rămas doar tuÎnsă cu spatele întors cum ai mai fost la începutEu am muncit ca să te scot din nebuloasele tandrețiiPe care mândru le purtai împins de valul tinereții. Ne bate ceasul și-n geam… frunza-i mai aurieÎmi amintesc de-ultimul ceai cu miros cald de frenezieNe bate gongul… și ne […]

Demult

Nu ți-am mai scris demultSunt bine!Ce-i mai important e că am grijă de mineAș fi vrut să-ți mulțumescPentru ce mi-ai pus în traistăCă m-ai învățat să crescFăr’ de tine, o circumstanță. Nu ți-am mai vorbit demultNici visul nu-mi mai ascult,Iar de-ncerc gândi la tineNepăsarea mă cuprinde… Nu ți-am mai scris demultTot tu m-ai depărtatȘi m-ai […]

Fumul alb

Fumul alb văl se făcurăÎnveli al nostru trupȘi-așteptă la cotiturăNori să vadă cum se rup. Cerul se despică-n douăUmilit de sărutăriCare ni-s menite nouăSă-nvingem încrâncenări. Apele se dau de-a lăturiȘi fac loc iar ielelorCa din maluri să faci păturiVezi dansul fantasmelor. Stelele iau foc, azvârlăCu povești de noapte bunăIară omul tot priveșteCoșmarul se ofilește.

Decadență

Te-ai creionat în decadențăAi plecat surd printre străiniAi lăsat dragostea absentăVrând să fii viu doar prin vecini. Te-ai creionat în decadențăAi refuzat să mai gândeștiCă toate au o desinențăOricât demonii ar fi de viteji. Te-ai creionat în decadențăAi împărțit din timpul viețiiTot ce-ai avut, impertinențăĂștia nu-s anii tinereții. Te-ai creionat în decadențăTe-ai condamnat, dar prematurSă […]

Clar

Clar îi vălul ce-mi dă pace,Însă tu-mi aduci furtunaÎmi pui sufletul pe aceȘi m-agiți cu foc întruna. Clară-i ruga ce mi-o spuiÎn sculare și-n culcareSă mă faci a nimănuiSă faci spaima ascultare. Clar e jocul ce îl puiÎnaintea mea cu mizăSă-mi pui iar crezarea-n cuiȘi iubirea în valiză.

Îndrăgostire

Ești speranță, îndrăgostireZi de zi, noapte de noapteEști puțin din nebunieȘi-ale mele crude șoapte. Ești atingere și tremurEști răsuflul cald din palmeEști comoara de pe buzeȘi iubirea mării calme. Ești prăpastie și zborEști lumina tuturorPentru mine primăvarăPentru noi leac de ocară. Ești tu tot și înc-un pic?Sunt eu bun să mă ridic…Ești o treaptă-ntruchipatăTu înger, […]

Joc

Joc. Mai joc o carte și-am plecatȘi cu țigară-n mână aștept să fii bărbatJoc. Joc și pariez pe-o fată bunăCe se sădește-n casă să-ți fie ție slugă. Zâmbește, se apleacă, însă sub pielea eiZac demonii femeii ce-i scriu eu din condei. Dansează și cuminte devine muza meaȘi-aruncă din cuvinte să pice-n poala mea. Joc. Mai […]

Nouă

Nouă. Nouă zâmbet și un sărutMi-ai oferit doar printr-o pozăCum niciodată n-am crezut. Nouă. Nouă vieți parcă mi-ai fostTe aștept să fii cu mineAltfel nimic n-are rost. Nouă. Nouă speranțe și un visBrusc în suflet m-ai adusȘi-ai distrus al meu abis. Nouă. Nouă cerul ne-a dat totEu sunt totul pentru tineTu pe veci al meu […]

Uite ce-ai făcut

Uite ce-ai făcut…Soarele și luna de mână s-au avutȘi când vreodată-n lumeS-ar mai fi pomenitDe noi, tu și cu mineNu ne-am fi întâlnit… Uite ce-ai făcutE horă sus în ceruriStelele și razeleDansează în eteruri. Uite ce-ai făcutTu m-ai unit cu viațaIar eu îți mulțumesc, Iubirea-mi și povața.

De azi

Am renunțat oricum la totDe astăzi nu mai am nimic,Iar pentru voi nici timp, nici locȘi-n suflet sunt dezamăgit. M-am vândut pe-un zâmbet fadMi-am desenat simțiri nescriseM-am lăsat rece pe asfaltȘi-am visat lucruri interzise. De azi, eu nu mai am nimicOri voi n-aveți, nici nu conteazăAleg să fiu om, nu calicȘi fericirea-mi este oază. De […]

Paradox

Iubirea-i simplă și-ncifratăCe paradox, un alt nonsensZilnic de noi cumplit legatăFără să ajungem în consens. Iubirea noastră-i surdomutăCă orice simț îl asupreșteNe-aduce o lume neștiutăCe îndoiala o risipește. Durerea noastră este mareaȘi lacrima ni-i plâns de îngeriNoi zi de zi cu întristareaÎnsă destinul n-are înfrângeri. Durerea noastră-i scrisă-zboruriPe care vântul ni le frângeIar dimineața vin […]

Degetar

Degetar. Un ac, o țesăturăAșa m-ai pregătitTe-aștept de la război…Mi-ai spus că vii acasăCă nu-i întorsăturăȘi cum pentru noi doiTreci orice viitură. Degetar. Un ac și niște ațeMi-ai așezat în poalăȘi mândru ai plecatCredeai că mi-ai dat roadeSă fac ce-mi știu din treabăCă tu pleci la războiCu treabă… de bărbat. Degetar. Un ac și niște […]

Păcatul strămoșesc

Am învățat, trăiesc fără tineLa-nceput mi-era mai greuAcum este tare bine. Eu am vrut doar să te țesCa pe pânza de paianjen, Tu ai vrut doar ce n-ai dresMăsuratu-m-ai în palme… La-nceput m-ai părăsitTu doar capete cunoștiDe-obicei toate tăiateTe dezmierzi, venin împroști. Eu de astăzi mă simt bineCu zâmbet te-am părăsitNu te las numai din […]

Toamnă în mine

E-așa frumos afarăBate vântu-ncetișorMă mângâie pe fațăȘi-mi mai ia puțin din dor. Vine toamna și afarăCă în mine e demultTe simt veșnic o strânsoareDoamne, după tine plâng…

Fantezie

Eu cu ale meleTu, până la stele…Eu suflet cuminteTu, noi și înainte. Eu cu desfrânatulTu mereu cu iertatulEu cu neînțelesulTu descoși nonsensul. Eu cu ale noastreTu cu stări nefasteEu cu o magieTu o feerie. Eu ca leac de teamăTu, iubita-mi doamnăEu o poezieTu, eu și-o fantezie.

Muză

Muza mea și-o călăuzăNu te-am vrut de la-nceputPrematur am fost lăuzăCă dorința nu mi-ai vrut. Muza mea și o cicoareCe răsună prin păduriNoaptea simt a ei răcoareȘi-o citesc printre frânturi. Muza mea și un vin receBeau pân’ la fund de pahar,Însă toate mi le-ntreceDragostea-ți adusă-n dar. Muza mea și un pianÎți dansez pe-oricare notăMuzica nu […]

Rău îmi pare

Așteptarea ne e artă,Însă toate se petrecȘi-ntr-o zi acel așteaptăNe e fir de te întrec. Ai de grijă, om cu minteCă nu toate-s socotealăUneori și ce-i concretPoate fi cu îndoială. Vezi de tine ori de voiVezi cum toate le vindeciÎnsă ai grijă de noiCă-ntr-o zi și tu îmi treci. Așteptarea e povațăTotuși lumile desparteCum și […]

Stingher

Noi doi. Numa’ asta a contatChiar și când ne respingeaiCa pe-un bun demult scontat Ai rămas, însă eu nu te mai vreauAzi nu totul se reparăToate ți-s, eu nu mai stau. Ai să fugi, de luptă nu ești pregătitM-ai vândut anticipatCa pe un pariu plătit. Ai să plângi, vei mai da doar cu tămâieÎmprejurul meu […]

Toamna

Împleti-mi-ai părul toamnaCând din toate roade crescVrut-am eu să cresc în mineUn vis sacru, strămoșescȘi să simt cum al meu trupNu hrănește doar pe mineȘi cum toate ni se ducCătre dragostea de tine. Vrut-am să te văd părinteSă ne mângâi seara-n pragOstenit s-ajungi acasăȘi din rău să te distragVrut-am să mă porți de mână,Însă tu […]

Drace

Mi-e dor de tineAșa cum nu aș fi știutCă poate-mi vineSă te conduc de la-nceputTe-ntreb și oraCea neștiută de demultStrăinul meu, și azi, ești tot tăcut. Mi-e dor de mineNu m-am avut vreodată,Dar mă visam în noapteȘtiind ce-i fericireaApoi ai venit tuÎn viața-mi destrămatăȘi-ai început a coaseDin prima despărțirea. Mi-e dor de ce urăscDe vicii […]

Paradis

De-ai fi făcut ce trebuiaN-aș mai fi fost în ParadisE așa frumos și cald aiciAșa cum demonii-au descris. Mi-e cald puțin și tot îmi pareCum de plăcere mă sufocȘi cum credeam că ce-i în zareSe va ivi din loc în loc. Mă arde rău, începe IadulBine-ai venit, iubitul meuAsta ți-e pura realitateCe naște-un zeu dintr-un […]

Desen

În palma ta văzusem un desenȘi mi-am dorit să-ncep să-l descifrezPărea doar o poveste ori poezie din catrenBătrâna mea vorbea iubirii cu refren. Din mii și mii de linii, ea se ținea de mânăDansa ușor suav, frumoasa mea bătrânăSe legăna a drag și încercam să-i sufluPuțin din dorul meu, durerea să-mi dezumflu. Ți-era atât de […]

Dansează

Uite cum danseazăDoamne, mă înnebuneșteIară crudul ceas al meuNu pare că se oprește. Am zărit la geamul meuSilueta-i fin sculptatăE cadoul unui zeuÎntruchipat de-o blândă fată. Chiar și-n somn o văd arzândDe dorințe spumegândDe năpastă alergândȘi năluca lung negând. Unduiește mâna-i linăO privesc doar ca reginăÎnmânez regatul meuFemeii lui Dumnezeu. Orice-ar zice, orice-ar faceSunt robit […]

Citeam

Citeam despre tineVersuri scrise de mineCiteam despre noiDe pe un trifoi. Citeam o petalăÎmi ești vrajă vitalăCiteam pe nisipModul cum te intrig. Citeam pe o steaCum a fost fapta meaCiteam despre viațăCum să-mi fii zâmbăreață. Citeam pe-un copacSă învăț să te-atingCiteam pe un norCă să știu să te plimb. Citeam palma SaMulțumeam c-ai alesTu, îngerul […]

Cuvânt

Cuvânt și-am cuvântat mereuMireasma sufletului meuDulceața vorbei din poveștiCu brațe mari mă fericești. Orice ar cere întreg pământulEu te păstrez sub haina meaSă-mi fi și patima și gândulCe-ar fi să fii și soarta mea? Mai stai puțin, să mă îmbibDe taina ta nu mă desprindNu vreau de timp să mă inhibNoapte de noapte te aprind. […]